Prima pagină » Valurile de caniculă, ploile și viscolul distrug psihicul uman: Tot mai mulți oameni merg la terapeut

Valurile de caniculă, ploile și viscolul distrug psihicul uman: Tot mai mulți oameni merg la terapeut

by Salut Timisoara
0 comments



Valurile de căldură, ploile torenţiale şi viscolele puternice din iarnă şi-au lăsat amprenta asupra psihicului şi stării de spirit a oamenilor anul acesta. Chiar şi schimbările moderate, pe termen scurt, ale vremii pot influenţa suficient de puternic o persoană, încât aceasta să caute terapie, indică un nou studiu.

Fluctuaţiile de temperatură şi nivelurile de lumină solară sunt asociate cu faptul că locuitorii Regatului Unit solicită asistenţă psihiatrică prin intermediul Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), relatează cercetătorii în revista „Frontiers in Psychiatry”. „Condițiile meteorologice zilnice influenţează sănătatea mintală şi momentul în care oamenii caută ajutor, precum şi modul în care îl solicită, nu doar fenomenele meteorologice extreme, cum sunt valurile de căldură”, a declarat cercetătorul principal Richard Elson de la Universitatea East Anglia din Norwich, Anglia.

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă au analizat date provenite din peste 4,6 milioane de contacte legate de sănătatea mintală înregistrate între 2014 şi 2022 în Anglia, inclusiv vizite la departamentele de urgenţă, consultaţii în afara programului la medicii de familie şi apeluri la linia telefonică de consiliere NHS 111, scrie Radio Rador România.

Echipa de cercetători a comparat aceste apeluri cu datele meteorologice din aceeaşi perioadă şi a constatat că numărul solicitărilor era mai mare în zilele cu mai puţine ore de soare. Apelurile la linia NHS 111 au fost asociate cu automutilarea, intoxicaţia cu alcool sau problemele de somn, în timp ce contactele cu medicii de familie în afara programului au vizat anxietatea, depresia, automutilarea sau tulburările de somn. În departamentele de urgenţă au fost înregistrate mai multe cazuri de anxietate, depresie, automutilare şi intoxicaţie cu alcool. Interesant este că precipitaţiile sub formă de ploaie nu au fost asociate cu un efect constant asupra apelurilor legate de sănătatea mintală, ceea ce sugerează că anumite tipare meteorologice influenţează psihicul mai mult decât condiţiile climatice generale, subliniază cercetătorii. „Înţelegerea factorilor care influenţează fluctuaţiile cererii de servicii de sănătate mintală reprezintă o prioritate importantă pentru sănătatea publică şi poate contribui la planificarea şi pregătirea acestor servicii în condiţiile climatice actuale şi viitoare”, a declarat Elson.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment