Prima pagină » INS: Preţurile producţiei industriale au crescut cu 12,1% în mai 2026 faţă de anul trecut

INS: Preţurile producţiei industriale au crescut cu 12,1% în mai 2026 faţă de anul trecut

by Salut Timisoara
0 comments



Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, arată datele provizorii, publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.

Raportat de la un an la altul, pe marile grupe industriale, cele mai mari creşteri de preţuri au fost consemnate în industria energetică (+23,75%), industria bunurilor intermediare (+9,09%), industria bunurilor de capital (+5,94%), industria bunurilor de uz curent (+5,19%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,22%).

Potrivit sursei citate, în funcţie de secţiuni şi diviziuni, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ în Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+21,33%, faţă de luna mai din 2025), apoi în Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+13,74%), în industria prelucrătoare (+8,89%) şi în industria extractivă (+7,79%).

La nivel comparativ, mai vs aprilie 2026, preţurile producţiei industriale au înregistrat o majorare de 1,4%.

Astfel, industria bunurilor intermediare a consemnat preţuri mai mari cu 2,41%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată – un plus de 1,38%, iar industria bunurilor de capital – un salt de 1,35%.

De asemenea, de la o lună la alta, preţurile practicate în Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-au majorat cu 1,97%, cele din industria prelucrătoare, cu 1,25%, în timp ce pe segmentul industriei extractive creşterea a fost de 0,41%, iar în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, de 0,33%.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment