Prima pagină » Netflix anunță noutăți interesante pentru luna iulie: Trei dintre cele mai apreciate seriale ale platformei revin cu episoade noi

Netflix anunță noutăți interesante pentru luna iulie: Trei dintre cele mai apreciate seriale ale platformei revin cu episoade noi

by Salut Timisoara
0 comments



Platforma Netflix anunţă pentru iulie „Enola Holmes 3”, care o aduce înapoi pe detectiva interpretată de Millie Bobby Brown, de data aceasta pe tărâmurile Maltei, unde planurile sale de nuntă par să fie întrerupte de dispariţia lui Sherlock; „Little House on the Prairie”, bazată pe seria de romane „Little House” scrisă de Laura Ingalls Wilder, despre viaţa de familie şi provocările Vestului American; sezonul 2 din serialul „Ransom Canyon”, care urmăreşte relaţia dintre Staten şi Quinn, la şase luni de la evenimentele întâmplate în primul capitol.

De asemenea, pe platformă vor fi „Heartstopper Forever”, care îi pune pe Nick şi Charlie faţă în faţă cu provocarea unei relaţii la distanţă şi frământările care vin odată cu plecarea la facultate; seria „The Hawk”, o comedie cu Will Ferrell în rolul lui Lonnie, cel mai bun jucător de golf în 2004, în încercarea de a-şi recăpăta forma magică la final de carieră; filmul „23 000 Lives”, o dramă germană bazată pe fapte reale, în care un grup de tineri fără nicio experienţă porneşte pe mare pentru a salva refugiaţii aflaţi în pericol.

Pe platformă vor putea fi văzute şi seria „Fast & Furious”, alături de filmele „Wicked”, „It Ends with Us” şi comediile „The Wedding Crashers” şi „Horrible Bosses”.

Titlurile lunii

„Enola Holmes 3”, din 1 iulie

Aventura o poartă pe detectiva Enola Holmes în Malta, unde pregătirile de nuntă se năruie când dispariţia lui Sherlock o atrage într-un caz periculos.

Regizat de Philip Barantini, filmul îi are în distribuţie pe: Helena Bonham Carter, Henry Cavill, Sharon Duncan-Brewster, Millie Bobby Brown, Himesh Patel şi Louis Partridge.

„Little House on the Prairie”, din 9 iulie

Familia unită Ingalls îşi clădeşte o nouă viaţă la frontiera vestică, unde bucuriile naturii şi lupta pentru supravieţuire se întrepătrund.

Această recentă adaptare a celebrelor romane semi-autobiografice Little House ale Laurei Ingalls Wilder este o dramă de familie plină de speranţă şi o poveste epică de supravieţuire despre originile Vestului American. Serialul oferă o perspectivă caleidoscopică asupra dificultăţilor şi triumfurilor celor care au modelat frontiera.

Regizori: Kat Candler, Sydney Freeland, Julie Anne Robinson, Sarah Adina Smith şi Erica Tremblay. Distribuţie: Alice Halsey, Luke Bracey, Crosby Fitzgerald, Skywalker Hughes, Warren Christie, Jocko Sims, Meegwun Fairbrother, Wren Zhawenim Gotts, Alyssa Wapanatâhk, Xander Cole, Ryan Robbins, Barrett Doss, Mary Holland, Michael Hough, Kowen Cadorath, Thosh Collins, Maclean Fish şi Rebecca Amzallag.

„Ransom Canyon”: sezonul 2, din 23 iulie

O dramă emoţionantă, desfăşurată pe fundalul peisajelor vaste din Texas Hill Country, Ransom Canyon urmăreşte vieţile întrepătrunse ale unor familii cu rădăcini adânci într-un orăşel unde vecinii ştiu tot ce face fiecare.

Sezonul 2 reia povestea la şase luni după evenimentele din primul sezon, cu fermierul Staten Kirkland (Josh Duhamel) luptând să-şi recupereze moştenirea după ce a fost înlăturat din funcţia de administrator al fermei familiei sale, Double K Ranch. În acelaşi timp, muziciana Quinn O’Grady (Minka Kelly) trebuie să decidă dacă inima ei aparţine cu adevărat orăşelului de care a încercat cândva să fugă sau lumii agitate din New York.

Sunt ei iubiţi sortiţi unui destin potrivnic sau meniţi să fie împreună? În Ransom Canyon, poveştile de dragoste adevărate sunt complicate, haotice şi merită întotdeauna aşteptarea.

Distribuţie: Josh Duhamel, Minka Kelly, Lizzy Greene, Garrett Wareing, Marianly Tejada, Jack Schumacher şi Philip Winchester

Seriale

„Summer ’36”, din 1 iulie

August 1936, Nisa. Patru femei din medii diferite ajung implicate în uciderea unui procuror influent la hotelul de lux Riviera.

„Worst Neighbor Ever”, din 1 iulie

Acest serial documentar intens prezintă poveşti reale despre vecini de coşmar, de la fraude odioase la acte absurde de răzbunare violentă.

„Human Vapor”, din 2 iulie

Un deces în direct la TV. Un vinovat care se transformă în aburi. În spate, un proiect secret care s-a folosit de cei vulnerabili. Un detectiv urmăreşte adevărul sumbru.

„Survival of the Thickest”: Sezonul 3, din 2 iulie

Pe cai mari în lumea creatorilor de modă, Mavis se avântă într-o nouă aventură care-i schimbă viaţa: ea şi Luca pornesc pe drumul întemeierii unei familii.

„I’m Not Afraid”, din 8 iulie

Un băiat de 10 ani dă peste o scenă îngrozitoare şi descoperă realităţile crude ale vieţii, supravieţuirii şi disperării într-un oraş în pragul colapsului.

„Salcedo, Leather and Boogaloo”, din 8 iulie

Martín Salcedo este rareori impresionat, până când Verónica Pinilla şi clubul Quiebra Canto duc petrecerea, băutura şi pericolul la cote maxime.

„Love is blind: UK – After the Altar”, din 12 iulie

Un nou grup de persoane singure din Regatul Unit caută dragostea pe nevăzute. Cine va ieşi din capsulă pentru a avea o relaţie şi, apoi, pentru a ajunge la altar?

„Hot Ones: Extra Heat”, din 13 iulie

În această nouă serie exclusivă de programe speciale, invitaţi celebri răspund la întrebări picante în timp ce mănâncă aripioare şi mai picante.

„The Hawk”, din 16 iulie

La apusul carierei sale, legenda golfului Lonnie „Şoimul” Hawkins vânează un ultim turneu major şi îi atrage pe toţi cei dragi în haos.

„The East Palace”, din 17 iulie

Un bărbat care străbate lumea spiritelor şi o doamnă de la curte care aude morţii intră în Palatul de Est la ordinul regelui: vor reuşi să-i dezlege secretele întunecate?

„WWE: Unreal”: SEZONUL 3, din 21 iulie

Odată cu retragerea lui John Cena şi accidentările care zguduie ringul, cum va arăta viitorul în wrestling? Hai în culisele WWE, alături de cei care dau viaţă spectacolelor.

„Elite Force”, din 22 iulie

După un atac fără precedent asupra GIGN, un ofiţer de rang înalt, pe cale să se retragă din teren, conduce o misiune periculoasă care îl obligă să-şi înfrunte trecutul.

„Kaulitz & Kaulitz”: SEZONUL 3, din 23 iulie

Controale medicale, o nuntă furtunoasă şi o călătorie mult amânată în trecut: gemenii sunt gata să înfrunte marile întrebări ale vieţii, dar şi să se confrunte.

„Wrath”, din 29 iulie

Un bărbat rănit şi amnezic găseşte adăpost la un antrenor MMA şi păşeşte în ring, prins între speranţa unui nou viitor şi un trecut periculos care îl prinde din urmă.

„The Bombing of Pan Am 103”, din 30 iulie

Tragicul atentat cu bombă din 1988 asupra unui zbor transatlantic deasupra Scoţiei reuneşte poliţia locală şi FBI-ul în căutarea atacatorilor. Bazat pe fapte reale.

„Musafir Cafe”, în curând

Chander şi Sudha simt o atracţie de necontestat, dar soarta îi desparte. Scurta lor idilă face ca Chander să vină în vizită la Musafir Cafe, dar şi la Preeti.

Filme

„23 000 Lives”, din 17 iulie

Un grup de tineri porneşte spre Marea Mediterană pentru a salva vieţile refugiaţilor, într-o misiune ce le pune la încercare viziunea asupra legii şi dreptăţii.

„Desire”, din 17 iulie

O avocată căsătorită începe o aventură cu antrenorul de înot al fiicei sale, dar idila lor pasională devine un joc pervers în care toţi îşi pierd controlul.

„Heartstopper Forever”, din 17 iulie

Gaşca de la Truham-Higgs începe un nou an şcolar. Pe măsură ce relaţia dintre Nick şi Charlie se dezvoltă, ei se gândesc la viaţa de după absolvire.

„72 Hours”, din 24 iulie

Ca să-şi salveze cariera, un director de 40 de ani se alătură unor tineri la o petrecere nebună a burlacilor în Miami, după ce e adăugat din greşeală pe chatul lor.

„The Truthers”, din 24 iulie

După moartea subită a mamei sale, Ruth se întoarce în oraşul natal şi îşi revede tatăl, al cărui comportament straniu o face să se întrebe ce s-a întâmplat de fapt.

Documentar

„Miguel Angel Blanco: The 48 Hours That Changed Spain”, din 10 iulie

Documentarul arată cum răpirea din 1997 a lui Miguel Ángel Blanco a transformat frica în rezistenţă colectivă şi a marcat lupta Spaniei împotriva terorismului ETA.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment