După ce mai multe panouri stradale apărute în București au atras atenția cu mesaje incomode precum „neapărat să fii ca ceilalți”, „neapărat să faci bani” sau „neapărat să te așezi la casa ta”, Tuborg dezvăluie că se află în spatele acestei activări inedite și lansează în România noua sa platformă globală de comunicare: NEneapărat | „You Don’t Have To”.
Săptămâna trecută mesajele care puneau în cuvinte unele dintre cele mai împământenite presiuni sociale au ridicat o întrebare-cheie: cine ne spune atât de apăsat ce trebuie „neapărat” să facem? Chiar vorbește serios sau e un experiment social? Acum, avem răspunsul clar. Panourile respective au fost primul indiciu al noii campanii Tuborg, construită în jurul unei idei care denunță direct absurdul acestor presiuni sociale.
Campania pornește de la tensiunile tot mai prezente în viețile noastre. Să faci bani. Să te așezi la casa ta. Să fii pe trend. Să ții pasul. Să ai totul sub control. Să fii mereu conectat, mereu relevant, mereu să bifezi o listă interminabilă de cerințe absurde ale societății. Tuborg transformă aceste formule, familiare pentru mulți, printr-un într-un mesaj de campanie simplu și eliberator: NEneapărat.
NEneapărat are la bază un insight confirmat de un studiu global, potrivit căruia 40% dintre tinerii din Generația Z simt o anxietate constantă, cauzată de așteptările rigide stabilite de generațiile anterioare. Dar presiunea de a ne conforma nu se oprește la o singură generație. Se simte diferit, în funcție de vârstă și context – dar apare constant în multe dintre zonele vieții de zi cu zi: carieră, familie, relații, imagine personală, prezență pe rețelele sociale.
Prin noua sa campanie, Tuborg propune o perspectivă mai relaxată: poate nu trebuie să trăim după reperele altora. Poate nu trebuie să transformăm fiecare alegere într-o dovadă că suntem „unde trebuie”. Mesajul NEneapărat nu ne îndeamnă să renunțăm la ambiție ori la lucrurile care contează, ci reprezintă o reacție împotriva ideii că există o singură listă corectă de lucruri care trebuie bifate în viață. NEneapărat vorbește despre autenticitate, curaj și dreptul fiecăruia de alege pentru sine și a-și trăi viața după propriul ritm.
Pentru Tuborg, campania NEneapărat marchează și un pas important în evoluția brandului pe piața locală. După reîmprospătarea identității vizuale, printr-un design și un limbaj mai conectate la prezent, NEneapărat extinde rolul cultural al brandului și îl aduce mai aproape de conversațiile relevante pentru publicul tânăr.
Campania prinde viață printr-un mix integrat de comunicare, care include spot TV, promovare OOH, digital și social media, colaborări cu artiști și influenceri. Mesajul central pe toate canalele de comunicare este simplu: atunci când lista lucrurilor pe care „trebuie neapărat” să le faci devine prea lungă, merită să spui NEneapărat.
Sursă: stiripesurse.ro
