Robert Negoiță a vorbit, într-o intervenție la România TV, despre dosarul în care este implicat Ciprian Ciucu. Primarul Sectorului 3 spune că trebuie ”să se facă legătura cu campania (electorală – n.r.), dacă s-a întâmplat ceva cu știința și complicitatea domnului Ciucu”. Edilul Capitalei este acuzat că a luat mită de la doi cetățeni iordanieni.
Tribunalul București a decis că Ciprian Ciucu rămâne sub control pentru 60 de zile, în dosarul de corupție.
Robert Negoiță spune că a auzit unele informații interesante în acest caz.
”Am auzit informații care mi s-au părut interesante. Dacă DNA a reușit și să citească ecrane ale telefoanelor, felicitări! Îmi doresc o justiție puternică, cu niște procurori ‘răi’, profesioniști, care – în mod evident, cu probe – să rezolve dosare”, a spus Robert Negoiță, în emisiunea ”Punctul culminant”.
Negoiță a fost întrebat dacă se poate ca un angajat poate să avizeze planuri de urbanism sau să dea autorizații de construire în numele primarului.
”Trebuie văzut dacă acea documentație a avut parte de un tratament diferit. Iar dacă se confirmă asta, e rău rău!”.
”Să se facă legătura cu campania”
Ciucu este acuzat că în timpul campaniei electorale din noiembrie-decembrie 2025, ar fi primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală. În schimb ar fi eliberat o autorizație și un certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Negoiță spune că nu este normal ca un primar să răspundă pentru ce fac angajații fără ca el să știe.
”Este absolut necesar să se facă legătura cu campania (electorală – n.r.), dacă s-a întâmplat ceva cu știința și complicitatea domnului Ciucu”, mai spune Negoiță.
Sursă: stiripesurse.ro
