Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a invocat România drept exemplu al sprijinului oferit de aliații europeni operațiunilor militare americane din conflictul cu Iranul. Șeful Alianței a afirmat că Bucureștiul a fost nevoit să limiteze temporar unele zboruri comerciale pentru a facilita activitățile desfășurate de aviația militară a Statelor Unite.
Mark Rutte a răspuns criticilor privind implicarea aliaților europeni
Într-un interviu acordat postului Fox News înaintea unei întâlniri cu președintele american Donald Trump, Mark Rutte a respins ideea că statele europene nu ar fi sprijinit suficient operațiunile militare desfășurate de SUA și Israel împotriva Iranului.
Șeful NATO a recunoscut că există nemulțumiri în anumite cercuri politice americane cu privire la contribuția unor aliați, însă a susținut că acestea trebuie privite ca situații punctuale.
„Când vine vorba de NATO, ştiu că există o anumită dezamăgire, dar haideţi să privim la acestea ca la nişte cazuri izolate”, a declarat Mark Rutte pentru Fox News.
Oficialul a amintit că, pe durata conflictului, armata americană a folosit intens infrastructura militară din Europa, iar mii de zboruri au fost efectuate de pe baze aflate pe teritoriul unor state membre NATO.
România, menționată printre țările care au sprijinit operațiunile americane
Pentru a-și susține argumentul, secretarul general al NATO a oferit mai multe exemple privind contribuția aliaților europeni. El a arătat că doar din Italia au fost efectuate sute de misiuni aeriene americane.
„Înțeleg dezamăgirea (n.r. președintelui). Dar dacă e să luăm drept exemplu Italia, 500 de avioane americane au decolat din baza americane din Italia pentru a participa la Operațiunea Furie Epică. Este un număr uriaș”, a spus Mark Rutte.
Acesta a adăugat că, la nivelul întregului continent european, numărul zborurilor militare americane desfășurate în timpul conflictului s-a ridicat la câteva mii.
„Dacă privim către toată Europa, în ansamblu, este vorba de undeva între patru-cinci mii de zboruri”, a precizat șeful NATO.
În acest context, Rutte a menționat și România, despre care a spus că a luat măsuri pentru a permite desfășurarea unor operațiuni logistice ale armatei americane.
„Într-o țară precum România, capitala sa, București, a trebuit să reducă numărul de zboruri comerciale, pentru că americanii au trebuit să folosească aeroportul pentru instalațiile destinate avioanelor-cisternă”, a declarat Mark Rutte.
„S-au întâmplat toate aceste lucruri”, a adăugat secretarul general al NATO.
Europa, o platformă esențială pentru operațiunile SUA
În intervenția sa, liderul Alianței Nord-Atlantice a descris Europa drept un punct strategic important pentru armata americană, explicând că poziționarea bazelor militare de pe continent facilitează intervențiile și operațiunile desfășurate în Orientul Mijlociu și Africa.
Potrivit lui Rutte, utilizarea infrastructurii europene a avut un rol important în desfășurarea acțiunilor militare din timpul conflictului cu Iranul.
Rutte: Trump a determinat aliații să investească mai mult în apărare
Secretarul general al NATO a vorbit și despre creșterea investițiilor militare în cadrul Alianței, apreciind că presiunile exercitate de Donald Trump asupra partenerilor europeni au avut un efect semnificativ.
„Când privim investițiile pe care țările le fac în propria apărare observăm sume amețitoare”, a afirmat Mark Rutte.
Acesta a susținut că politicile promovate de liderul american au contribuit la consolidarea NATO și la creșterea bugetelor pentru apărare.
„Succesul lui (n.r. lui Trump) începând cu primul mandat și acum, cu al doilea, este faptul că face întreaga Alianță mai puternică”, a declarat secretarul general al NATO.
„Face SUA mai puternică prin investițiile în apărare, dar și prin faptul că obligă aliații din NATO să investească mai mult în apărarea lor”, a continuat Mark Rutte.
Oficialul a adăugat că aceste investiții generează și beneficii economice.
„Este ceva uriaș și la fel se întâmplă și cu locurile de muncă noi care apar în industria apărării de ambele părți ale Atlanticului”, a spus Mark Rutte.
Întâlnire cu Donald Trump înaintea summitului NATO
Declarațiile au fost făcute cu o zi înainte ca Mark Rutte să se întâlnească la Washington cu președintele american Donald Trump.
Discuțiile au loc în contextul pregătirilor pentru viitorul summit NATO și pe fondul tensiunilor generate de criticile repetate formulate de liderul de la Casa Albă la adresa unor state europene.
În această săptămână, Trump a acuzat din nou mai mulți aliați că nu au oferit suficient sprijin în timpul conflictului cu Iranul, menționând Regatul Unit, Germania și Italia, fără a detalia însă motivele acestor reproșuri.
Sursă: stiripesurse.ro
