Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupţie pe Begona Gomez, soţia prim-ministrului Pedro Sanchez, şi a impus mai multe măsuri, între care confiscarea paşaportului, interdicţia de călătorie şi obligativitatea de a se prezenta în instanţă la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE, potrivit Agerpres.
Decizia justiției
Judecătorul Juan Carlos Peinado a emis această hotărâre într-o decizie publicată sâmbătă, în urma unei audieri preliminare care a avut loc luni.
Ancheta se referă la unul dintre cazurile de corupţie care vizează familia liderului socialist şi foşti aliaţi politici, punând presiune asupra guvernului său de coaliţie minoritar.
Cazul implică înfiinţarea unei catedre la Universitatea Complutense din Madrid, codirijată de Gomez, precum şi presupusa utilizare a resurselor publice şi a relaţiilor în scop privat.
Cazul Begona Gomez
Begoña Gómez, alături de alte două persoane, este vizată de acuzații de delapidare, trafic de influență, corupție în tranzacții comerciale și deturnare de fonduri. Ancheta vizează presupusa utilizare a influenței sale ca soție a premierului pentru a obține și gestiona un post la Universitatea Complutense din Madrid.
De asemenea, procurorii susțin că aceasta ar fi folosit resurse publice și relații personale pentru a-și promova interesele private.
Atât Begoña Gómez, cât și celelalte două persoane implicate în dosar au negat acuzațiile formulate împotriva lor.
Sursă: stiripesurse.ro
