Fermierii din sudul Slovaciei au început deja recoltatul la orz şi mazăre, mai devreme ca niciodată, deoarece seceta a accelerat coacerea plantelor, reducând însă şi randamentele culturilor agricole, transmite Reuters.
Camera de Agricultură şi Alimentaţie din Slovacia a declarat că debutul recoltării orzului de toamnă, care a început săptămâna trecută în regiunile din sud-vestul ţării, a venit cu aproximativ o săptămână şi jumătate până la două săptămâni mai devreme decât în mod obişnuit, potrivit Agerpres.
În toată Europa, unde schimbările climatice sunt mai accentuate decât în alte părţi ale lumii, datele la care începe recoltatul cerealelor au fost aduse mai devreme în ultimii ani, forţând fermierii să schimbe unele soiuri de culturi şi să semene în alte perioade ale anului.
Pe câmpurile din afara oraşului Velky Grob, în sud-vestul Slovaciei, pe măsură ce combinele culegeau mazărea devreme, fermierii şi agronomii erau îngrijoraţi de impactul secetei.
Tomas Paska, de la grupul de companii agricole Macaj, a declarat că o iarnă blândă a creat aşteptări privitoare la o recoltă bună, dar seceta din lunile aprilie şi mai a redus randamentele la culturile plantate pe soluri mai sărace.
„Putem vorbi despre o recoltă relativ bună pe câmpurile irigate, dar în locurile fără irigaţii sau cu sol mai slab se observă că temperaturile ridicate care ne aşteaptă vor duce la o reducere foarte rapidă a volumului de cereale”, a spus Tomas Paska.
Slovacia a raportat cea mai secetoasă lună aprilie de când a început colectarea datelor climatice, acum 145 de ani, iar luna mai şi începutul lunii iunie au fost, de asemenea, secetoase. În ultima săptămână, au căzut ploi abundente.
Acum, multe depind de condiţiile meteo, pe măsură ce continuă recoltarea, a precizat Camera de Agricultură şi Alimentaţie din Slovacia.
„Aceasta este o tendinţă care există de câţiva ani, data recoltării se schimbă, iar acum cheia este cum va fi vremea în timpul recoltării propriu-zise”, a declarat preşedintele Camerei, Jozef Sumichrast. „Observăm perioade de secetă care alternează cu ploi intense, iar aceasta va continua să fie o problemă”, a adăugat Sumichrast.
Pe lângă alegerea seminţelor rezistente la secetă, fermierii din emisfera nordică pot face semănăturile mai devreme toamna, decât primăvara.
„În mod normal, orzul este o cultură de primăvară, dar acum mulţi fermieri îl seamănă toamna, astfel încât să poată beneficia de umiditatea din toamnă şi iarnă şi pentru scurt timp în primăvară. Se întâmplă adesea acum ca orzul semănat primăvara să nu fie de folos”, a spus Sumichrast.
Anul trecut, fermierii slovaci au recoltat 2,3 milioane de tone de grâu, conform datelor oficiale. Graţie creşterii suprafeţei semănate şi randamentelor mai mari, a fost o recoltă mai mare cu aproximativ 20% faţă de recolta din 2024.
Sursă: stiripesurse.ro
