O crimă îngrozitoare a avut loc, zilele trecute, într-o familie din Drobeta Turnu Severin. După o ceartă, o femeie de 50 de ani a fost înjunghiată mortal de fiul ei, de 25 de ani.
Femeia a fost înjunghiată după ce nu a mai vrut să i dea bani fiului
Victima revenise de curând, de la muncă, din străinătate, și ar fi refuzat să-i mai dea băiatului bani. Când și-a atacat mama, suspectul era băut.
Femeia, care lucra în străinătate și revenise de curând acasă, în Drobeta Turnu Severin, nu a mai vrut să-i dea bani fiului mijlociu de 25 de ani, pe motiv că-i risipește. El lucra cu ziua, când și când, iar în cartier era cunoscut drept consumator de droguri.
Cei doi s-au certat în bucătărie, moment în care tânărul a pus mana pe cuțit. Rănită grav, femeia a ieșit pe stradă ca să ceară ajutor, dar a murit pe trotuar. Suspectul a încercat să fugă, dar polițiștii l-au prins.
„Copilul tău să te omoare. Și a fost și ea afară la căpșuni, a venit de 4-5 zile aici. Cred că pe bani. Era de treabă, muncitoare și ea. Păcat de ea!”, a spus un vecin, potrivit stirileprotv.ro
Agresorul consumase alcool înainte de atac
Anchetatorii au stabilit că, înainte de crimă, agresorul consumase alcool.
„Inculpatul a fost testat preliminat cu drugtest și alcooltestul, a ieșit negativ la droguri, pozitiv la alcool, având o alcoolemie de 0,58 mg alcool pur în aerul expirat.
Cu ocazia cercetărilor au fost ridicate și anumite substanțe de la locuința inculpatului, urmând ca în cauză să se facă verificări și în raport de rezultat să fie disjunsă și declinată cauza către DIICOT Mehedinți”, a spus prim-procurorul Gheorghe Ciocan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Suspectul de 25 de ani este acuzat de omor asupra unui membru al familiei.
Sursă: stiripesurse.ro
