Prima pagină » Victoria Statelor Unite este 'incontestabilă', afirmă selecţionerul Paraguayului

Victoria Statelor Unite este 'incontestabilă', afirmă selecţionerul Paraguayului

by Salut Timisoara
0 comments



Selecţionerul Paraguayului, argentinianul Gustavo Alfaro, a recunoscut că victoria Statelor Unite, cu scorul de 4-1, vineri la Los Angeles, este una incontestabilă şi a afirmat că echipa sa are detalii de ajustat după meciul care a marcat debutul la Cupa Mondială de fotbal, ediţia 2026, potrivit Agerpres.

„Este o victorie incontestabilă. Adversarii noştri ne-au întrecut tactic, tehnic şi fizic. Aşadar, sunt multe detalii pe care trebuie să le ajustăm”, a declarat Alfaro la finalul partidei.

„Ştiam că înfruntăm un adversar redutabil, pentru că ştiam, de asemenea, că atacurile lor erau bine coordonate, cu o bună acoperire a terenului, unghiuri precise şi mingi în profunzime care, dacă nu eşti bine organizat defensiv, îţi pot face rău”, a subliniat tehnicianul argentinian.

Dincolo de cele patru goluri primite pe parcursul meciului, selecţionerul Paraguayului a evaluat prestaţia echipei sale, menţionând că aceasta a început cu entuziasm, dar, după autogolul din primele minute, jucătorii săi au cedat controlul jocului.

„Emoţiile sunt foarte importante şi am fost încărcaţi emoţional din cauza a tot ceea ce a traversat echipa, dar la o Cupă Mondială trebuie să laşi emoţiile deoparte. Acum este momentul să facem o analiză şi să ne spunem ce am făcut bine şi ce nu. Astăzi a început Cupa Mondială, nu s-a terminat. Vom continua să luptăm pentru calificare, aveţi răbdare”, a concluzionat Gustavo Alfaro.

Selecţionata Statelor Unite a deschis scorul la Los Angeles printr-un autogol al mijlocaşului Damian Bobadilla (7) – primul de la actuala ediţie a Cupei Mondiale – , iar apoi a mai punctat de trei ori, prin Folarin Balogun (23, 45+5) şi Giovanni Reyna (90+8). Golul de onoare al Paraguayului l-a avut ca autor pe jucătorul de origine braziliană Mauricio Magalhaes Prado (73).





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment