O sumă de aproximativ 155 de milioane de lei este autorizată pentru plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT), iar joi, în principiu, pleacă alte 47 de milioane de lei către fermieri, a anunţat, miercuri, viceprim-ministrul şi ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
„Am câteva informaţii despre plăţile APIA. Avem undeva la 155 de milioane de lei autorizaţi pentru plată la APIA din Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT). Acest lucru înseamnă că suntem la 87%. Astăzi, domnul ministru Nazare (ministrul interimar de Finanţe – Alexandru Nazare – n. r.) ne-a acceptat solicitarea ca înainte de data de 20 să putem face plăţi şi din bugetul naţional, motiv pentru care săptămâna aceasta, mâine în principiu, pleacă alte 47 de milioane de lei din ANT şi alte forme către fermieri”, a afirmat acesta.
În ceea ce priveşte sectorul vegetal, Tanczos Barna a spus că plăţile pe ANT au ajuns la 97%.
„În acelaşi timp, la vegetal suntem deja la 97% plăţi pe ANT. Săptămâna aceasta au operat colegii de la APIA câteva modificări la fermierii blocaţi. Erau în total în jur de 9.000 de fermieri care din diverse motive, inclusiv lipsă de soft şi alte chestiuni administrative care n-au fost bifate, rezolvate la timp, au fost blocaţi. Estimăm că după operaţiunile de luni şi de marţi numărul fermierilor blocaţi se reduce la 1.000 la nivel naţional”, a susţinut ministrul interimar.
În plus, săptămâna aceasta vor pleca spre fermieri şi sumele de la AFIR.
„Ne apropiem de plăţile la zi şi la AFIR. Acolo am semnat împreună cu domnul Nazare un ordin comun pentru a facilita deschiderile de credite pentru AFIR şi lucrurile acolo intră pe un făgaş normal. Săptămâna aceasta pleacă şi acolo sumele către fermieri. În total, din data de 24 aprilie, Ministerul Agriculturii a operat plăţi totale în valoare de peste 463 milioane de euro către fermieri. Suma se compune din: FEGA – cam 121 de milioane, FEADR – 158 de milioane, bugetul naţional cofinanţare FEADR – 28 de milioane şi buget naţional – 155 de milioane pentru ANT. Sunt sumele autorizate care până la sfârşitul săptămânii se transformă şi în plăţi efective”, a subliniat şeful interimar de la Agricultură.
Sursă: stiripesurse.ro
