Un membru al organizației extremiste Noua Dreaptă, condamnat în primă instanță pentru promovarea în spațiul public a unor simboluri legionare, a ajuns în centrul unui nou episod controversat după ce le-a cerut judecătorilor să-i restituie o insignă cu simbolul Mișcării Legionare confiscată în timpul anchetei. Solicitarea a fost formulată chiar în procesul în care este judecat pentru răspândirea unor materiale cu caracter legionar, după ce a lipit abțibilduri cu mesaje și simboluri asociate Gărzii de Fier pe Sinagoga Eșua Tova din București.
Curtea de Apel București urmează să pronunțe pe 18 iunie 2026 o decizie definitivă în dosar. Până atunci, cazul readuce în atenție activitatea lui Alexandru Bâlcu, unul dintre cei mai cunoscuți membri ai grupării Noua Dreaptă, precum și limitele legislației privind combaterea organizațiilor și simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
A cerut în instanță returnarea unei insigne cu simbol legionar
În timpul procesului, Alexandru Bâlcu le-a solicitat judecătorilor să-i fie restituită o insignă cu cruce legionară ridicată de anchetatori la percheziția domiciliară, potrivit Libertatea.
„Inculpatul (Bâlcu Alexandru – n.r.) având ultimul cuvânt arată că, așa cum i-a promis doamna procuror de caz, insigna care i-a fost confiscată cu crucea legionară i s-a zis că poate fi înapoiată. La percheziția domiciliară din data de 19 decembrie, pe lângă al patrulea abțibild cu Garda de Fier i s-a reținut și o insignă care la cererea lui poate fi înapoiată. A spus că protestează tocmai față de această OUG 31/2002, pe care o consideră o lege stalinistă (în baza căreia – n.r.) poate fi acuzat de legionalism, fascism, antisemitism și restul. Își menține atitudinea pe care o consideră doar un protest pașnic, mai ales față de declararea zilei de 14 mai, care este o zi de cinstire a martirilor din termitele comuniste, în memoria marilor arestări comuniste din 14 mai 1948. Anul trecut, aproape peste noapte, a fost declarată și zi de prietenie între România și Israel (deși – n.r.) conform Legii 127/2017, în Parlamentul României, trebuiau, și nu numai la radio, la televiziune, evocați martirii și cei (din mișcarea – n.r.) anticomunistă, mai ales cei arestați în acea noapte. În timp, s-a evocat prietenia dintre România și Israel, ceea ce este și fals, pentru că tratatul de prietenie dintre România și Israel s-a semnat pe data de 11 iunie (n.r. – 1948, dată la care au fost puse bazele relațiilor diplomatice), și nu pe 14 mai, deci a considerat-o o insultă la adresa poporului român pentru că această lege se aplică în România, nu în altă parte”, se arată în Încheierea de ședință din data de 23 iulie 2025.
Cum a ajuns în fața instanței
Dosarul a pornit după incidentul din 29 august 2024, când Alexandru Bâlcu a fost surprins de un jandarm în timp ce lipea pe Sinagoga Eșua Tova abțibilduri cu mesaje precum „Garda de Fier”, „Trăiască Legiunea și Căpitanul” și „Corneliu Zelea Codreanu – exemplul său, lupta noastră”.
Anchetatorii au reținut că materialele au fost realizate chiar de către acesta, folosind imagini descărcate de pe internet și simboluri asociate Mișcării Legionare.
Locul ales pentru acțiune a avut o încărcătură simbolică aparte. Sinagoga Eșua Tova este cel mai vechi lăcaș de cult evreiesc din București și s-a numărat printre sinagogile profanate în timpul Rebeliunii Legionare și al Pogromului din ianuarie 1941.
Ce au decis judecătorii în primă instanță
Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat pe Alexandru Bâlcu la un an de închisoare cu suspendare pentru două infracțiuni:
* confecționarea și răspândirea de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
* utilizarea în public a unor astfel de simboluri.
Judecătorul a apreciat că faptele prezintă un grad ridicat de pericol social, însă a ținut cont de lipsa antecedentelor penale, de recunoașterea faptelor și de situația personală a inculpatului.
Instanța a reținut în motivare:
„Față de dispozițiile legale amintite se reține că abțibildurile confecționate și utilizate de inculpat reprezintă simbol fascist în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 31/2002.”
Judecătorul a concluzionat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia în penitenciar, motiv pentru care a dispus suspendarea executării sub supraveghere.
Cine este Alexandru Bâlcu
Alexandru Bâlcu este unul dintre cei mai activi membri ai organizației Noua Dreaptă, grupare care promovează frecvent teme și simboluri asociate Mișcării Legionare.
Potrivit legislației în vigoare, promovarea simbolurilor și ideologiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe este interzisă. Mișcarea Legionară a fost inclusă explicit în categoria organizațiilor fasciste prin modificările legislative adoptate în 2015.
Deși Noua Dreaptă a fost criticată de-a lungul timpului pentru promovarea unor mesaje și simboluri asociate legionarismului, organizația nu a fost interzisă până în prezent.
Urmează verdictul definitiv
Alexandru Bâlcu a contestat condamnarea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, iar Curtea de Apel București urmează să dea verdictul final pe 18 iunie 2026.
Dacă soluția primei instanțe va fi menținută, acesta va rămâne condamnat la un an de închisoare cu suspendare și va trebui să efectueze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Sursă: stiripesurse.ro
