ANAF pregătește închiderea magazinelor fizice prin care valorifică bunuri confiscate sau intrate în proprietatea statului, în condițiile în care acestea nu mai sunt considerate eficiente din punct de vedere economic. Informația a fost confirmată pentru Profit.ro de secretarul general adjunct al ANAF, Mironel Panțuroiu, care a precizat că Fiscul vrea să treacă la un model de comercializare „transparent, online”.
Potrivit acestuia, rețeaua actuală a ANAF include aproximativ șapte magazine, însă doar unul dintre ele, cel de la Sibiu, ar mai justifica menținerea în funcțiune. Chiar și așa, păstrarea unui singur magazin fizic nu este considerată o soluție eficientă.
„Noi avem acum vreo șapte magazine, din care doar unul ar merita să mai rămână deschis, cel de la Sibiu. Vrem să trecem la același mod de comercializare transparent, online”, a declarat Panțuroiu pentru Profit.ro.
Fiscul renunță și la vânzările prin consignație
Pe lângă închiderea magazinelor proprii, ANAF intenționează să renunțe și la vânzarea de bunuri prin magazine cu care colabora în regim de consignație. Practic, valorificarea bunurilor ar urma să se concentreze pe zona online, în special prin platforma e-Licitații, lansată de Fisc la finalul lunii martie.
Pentru moment, însă, vânzarea online va rămâne limitată la sistemul de licitații. ANAF a analizat inclusiv posibilitatea extinderii platformei cu o secțiune de vânzare directă, la preț fix, cu livrare prin curier, însă această variantă nu mai este luată în calcul pentru acest an.
Motivele țin atât de lipsa fondurilor, cât și de constrângerile administrative. Extinderea platformei nu mai poate fi finanțată prin PNRR, întrucât nu mai este timp, ceea ce ar presupune alocări de la bugetul de stat și organizarea unei proceduri de achiziție. În plus, Fiscul nu este pregătit în prezent să își asume obligațiile specifice unui retailer online, inclusiv cele privind dreptul clienților de a returna produsele.
Bunurile cu valoare mică, o problemă pentru ANAF
O provocare rămâne valorificarea bunurilor cu valoare mai mică, care sunt mai greu de vândut prin licitație. Pentru acestea, ANAF caută soluții, una dintre variante fiind împărțirea loturilor mari de marfă în loturi mai mici, care să fie mai atractive pentru un număr mai mare de potențiali cumpărători.
Angajații care lucrează în prezent în magazinele Fiscului nu ar urma să fie concediați, ci relocați. Potrivit lui Mironel Panțuroiu, este luată în calcul inclusiv transferarea acestora către activități legate de vânzarea pe platforma online.
Unde are ANAF magazine fizice
Potrivit portalului ANAF, rețeaua proprie de magazine a agenției include unități în Galați, Târgoviște, Târgu Jiu, Timișoara, Sibiu, Brașov și București.
Magazinele funcționează în județul Galați, pe strada Brăilei nr. 33, în municipiul Târgoviște, pe Calea Domnească nr. 166, în clădirea AJFP Gorj din Târgu Jiu, pe strada Siretului nr. 6, în Timișoara, pe strada Gheorghe Lazăr nr. 9B, în Sibiu, pe Calea Dumbrăvii nr. 17, în Brașov, pe bulevardul Alexandru Vlahuță nr. 59, precum și în București, pe strada Măriuca nr. 14, sector 4.
Platforma e-Licitații, peste 15 milioane de lei în două luni
Mutarea accentului către online vine după primele rezultate anunțate pentru platforma e-Licitații a ANAF. Potrivit Ministerului Finanțelor, în primele două luni de la lansare, platforma a generat încasări de 15,3 milioane de lei din licitații online.
În plus, statul a mai recuperat peste 3 milioane de lei după ce contribuabilii și-au achitat datoriile pentru a evita valorificarea unor bunuri deja publicate pe platformă.
Platforma e-Licitații a fost lansată pe 30 martie, iar în primele două luni au fost adjudecate 78 de licitații. Alte 17 licitații au fost anulate după plata integrală a obligațiilor fiscale de către contribuabili.
Datele comunicate arată că prețurile de adjudecare au fost, în medie, cu 17% mai mari decât prețurile de pornire. Platforma a atras 1.727.885 de vizitatori unici și a înregistrat 70.009.885 de accesări.
Sursă: stiripesurse.ro
