Prima pagină » VIDEO "Pistolarul din Lupeni", care a tras asupra fostei iubite şi a familiei acesteia, a fost reţinut

VIDEO "Pistolarul din Lupeni", care a tras asupra fostei iubite şi a familiei acesteia, a fost reţinut

by Salut Timisoara
0 comments



Bărbatul de 48 de ani care a tras focuri de armă asupra fostei sale iubite şi a familiei acesteia, în localitatea Lupeni din Hunedoara, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Bărbatul este acuzat de mai multe infracțiuni

El este acuzat de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, încălcarea ordinului de protecţie, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, precum şi pentru introducerea sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme şi muniţii.

„Polițiștii au fost sesizați, în data de 7 iunie, în jurul orei 17:20, de către o femeie în vârstă de 58 de ani, din Lupeni, cu privire la faptul că ginerele său, în vârstă de 48 de ani, din județul Galați, ar fi tras cu un pistol asupra ei, a soțului său de 64 de ani (din Lupeni), a fiicei sale de 32 de ani și a unui bărbat de 26 de ani (ambii din județul Galați).

Agresorul a fugit după faptă, dar a fost prins de polițiști într-o pădure

După comiterea faptei, presupusul autor ar fi părăsit locul faptei, îndreptandu-se într-o direcție necunoscută cu un autoturism.

În urma activităților desfășurate de polițiști, autivehiculul în cauză a fost identificat abandonat pe un drum forestier.

Cele patru victime au fost transportate de urgență la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, una dintre acestea fiind externata în prezent (apelanta). Celelalte trei persoane se află în continuare în spital, două dintre acestea fiind în afară oricărui pericol, cea de a treia fiind în stare instabilă (soțul apelantei).

Persoana în cauză avea calitatea de agresor în cadrul a două ordine de protecție emise de Judecătoria Petroșani, în favoarea victimelor.

Procurorii au decis reținerea pistolarului pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului de 48 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, încălcarea ordinului de protecție, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, precum și pentru introducerea sau scoaterea din țară, fără drept, de arme și muniții.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz”, precizează IPJ Hunedoara.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment