Prima pagină » „A spus 'mami' și a căzut ca secerat”. Ce au descoperit medicii legiști la necropsia copilului mort pe un tobogan gonflabil la Satu Mare

„A spus 'mami' și a căzut ca secerat”. Ce au descoperit medicii legiști la necropsia copilului mort pe un tobogan gonflabil la Satu Mare

by Salut Timisoara
0 comments



Apar noi detalii în cazul tragediei petrecute la Zilele Orașului Satu Mare, unde un copil de doar doi ani și trei luni a murit după ce s-a prăbușit în timp ce se juca pe un tobogan gonflabil.

Rezultatele preliminare ale necropsiei arată că micuțul suferea de o afecțiune gravă care nu fusese diagnosticată până în acel moment. Potrivit medicilor legiști, decesul s-ar fi produs pe fondul unei tumori renale rare, asimptomatice și nedepistate anterior.

„S-a întors către noi, a spus «mami» și a căzut”

Băiețelul, Adelin Florin, se afla la locul de joacă amenajat în cadrul evenimentului împreună cu sora sa și cu părinții. Tatăl copilului a povestit că nimic nu anunța tragedia.

„S-a jucat până în ultima clipă. El s-a dat pe toboganul ăla de cinci-șase ori, chiar am filmare cu el. Pe tobogan, când a încercat să urce din nou, la două scărițe de-alea s-a întors către noi, a zis mami și a căzut ca și secerat”, a declarat tatăl copilului pentru Observator News.

Medicii legiști: Copilul avea o tumoră renală nediagnosticată

Conform concluziilor preliminare ale medicilor legiști, copilul suferea de o tumoare renală nediagnosticată, afecțiune care nu prezentase simptome și nu era cunoscută familiei.

Tatăl băiețelului spune că micuțul fusese consultat medical în trecut și efectuase inclusiv ecografii abdominale.

„Putea să se întâmple acasă, putea să se întâmple pe drum, putea să se întâmple în somn. Era o chestiune de timp, era un caz foarte rar de tumoră. El a mai făcut analize în trecut, chiar și ecografii abdominale, deci boala a survenit ulterior, galopant”, a explicat acesta.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii tragediei.

„Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, coordonați de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă cu privire la un incident care a avut loc în spațiul de joacă amenajat cu prilejul Zilelor Orașului”, a declarat procurorul Daiana Cerni.

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a produs în jurul orei 21:00, când copilul a căzut de pe treptele toboganului gonflabil și a intrat în stare de inconștiență. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ două ore, însă fără rezultat, decesul fiind declarat în jurul orei 23:00.

În urma tragediei, întreaga zonă destinată jocurilor pentru copii din cadrul evenimentului a fost închisă. Primăria Satu Mare a anunțat că astfel de atracții nu vor mai fi organizate în cadrul edițiilor viitoare ale Zilelor Orașului.

Adelin Florin va fi înmormântat luni, 1 iunie, potrivit unui anunț făcut de familie.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment