24
Jucătoarea argentiniană Solana Sierra s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Roland Garros, fază în care o va întâlni pe Sorana Cîrstea, scrie news.ro.
Sierra a învins-o în turul al doilea pe favorita 13, Jasmine Paolini (Italia, 13 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3. Meciul a durat o oră şi 51 de minute.
Mai devreme, Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi cap de serie 18, a învins-o în turul secund pe sportiva germană Eva Lys, locul 81 WTA, scor 6-3, 6-0.
Cîrstea, 36 de ani, şi Sierra, 21 de ani, au mai fost adversare o singură dată, anul trecut, în primul tur la US Open. Atunci, Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-5, 6-0.
Sursă: stiripesurse.ro
