Un inspector antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București a fost condamnat de Tribunalul București după ce a recunoscut că a primit mită pentru a „îndulci” controale fiscale și pentru a evita sesizarea organelor penale în cazul unor firme verificate de ANAF.
Potrivit hotărârii pronunțate pe 22 mai 2026, procurorii DNA au stabilit că inspectorul ar fi primit, în două tranșe distincte, câte 10.000 de lei pentru a limita verificările și pentru a nu întocmi sesizări penale privind nereguli descoperite în timpul controalelor fiscale.
Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA și l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, amendă penală de 40.000 de lei și interzicerea exercitării profesiei de inspector antifraudă timp de 5 ani.
DNA: bani pentru controale „mai blânde”
Conform motivării instanței, unul dintre episoade a avut loc în perioada aprilie-august 2024, în timpul unui control efectuat la o societate comercială.
Procurorii susțin că inspectorul antifraudă, împreună cu un coleg, ar fi primit bani pentru „finalizarea controlului într-un mod favorabil”, ceea ce ar fi însemnat limitarea verificărilor și stoparea extinderii controlului către alte aspecte care ar fi putut duce la deschiderea unui dosar penal.
În motivare se arată că inspectorul a recunoscut că a primit 20.000 de lei prin intermediul unui coleg, păstrând pentru sine jumătate din sumă.
„A primit suma de 20.000 lei (…) pentru a efectua controlul într-o manieră «mai blândă», sumă din care a oprit 10.000 lei pentru sine, iar restul de 10.000 lei i-a dat colegului de echipă”, se arată în hotărârea instanței.
Acuzații și despre un șef de serviciu
Anchetatorii susțin că un al doilea episod de corupție ar fi avut loc în decembrie 2024.
Potrivit DNA, inspectorul ar fi primit alți 10.000 de lei chiar de la șeful său de serviciu pentru a nu întocmi o sesizare penală într-un dosar în care prejudiciul estimat era de aproximativ 800.000 de lei.
Instanța notează că șeful de serviciu ar fi primit, la rândul său, 45.000 de lei pentru favorizarea firmei controlate și ar fi împărțit bani inspectorilor din subordine.
Interceptările DNA: „Nu recunoști nimic!”
În dosar apar și înregistrări ambientale realizate de anchetatori.
Judecătorii arată că discuțiile interceptate confirmă primirea banilor și tentativele de evitare a răspunderii penale.
„Din înregistrări reies clar și încercările (…) de a determina nerecunoașterea faptei în fața organelor penale pentru a evita tragerea la răspundere: «Nu recunoști nimic!»”, se arată în motivare.
Instanța mai notează și „nemulțumirea sa față de necesitatea restituirii banilor luați ca mită”.
Tribunalul: Faptele prezintă „o gravitate sporită”
Judecătorii au subliniat că infracțiunile au fost comise de un funcționar cu atribuții directe de control și sancționare.
„Fapta acestuia constând în primirea unor sume de bani, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu prezintă o gravitate sporită”, se arată în hotărâre.
Instanța a explicat că prin aceste fapte a fost afectată buna desfășurare a activității ANAF și încrederea publică în instituțiile statului.
De ce a primit pedeapsă cu suspendare
Deși a fost condamnat pentru luare de mită în formă continuată, inspectorul nu va merge în penitenciar.
Tribunalul a motivat că inculpatul a recunoscut faptele, nu avea antecedente penale, a colaborat cu anchetatorii și este „integrat în societate”.
Astfel, instanța a decis să îi aplice acestuia pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, 60 de zile de muncă în folosul comunității, dar și o amendă penală de 40.000 lei.
De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 10.000 de lei considerată produs al infracțiunii.
NOTĂ: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursă: stiripesurse.ro
