Lucrările de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, sectorul montan cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, au fost realizate în procent de 99%, în această perioadă fiind montate noile indicatoare rutiere pe tronsonul respectiv.
Potrivit lui Cristi Tudor, reprezentant al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, foarte multe indicatoare au fost distruse de vântul puternic din sezonul trecut.
„Pe DN 67C Transalpina, sectorul montan cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, continuăm activităţile de punere în siguranţă a părţii carosabile în vederea redeschiderii circulaţiei rutiere după sezonul de iarnă. Zăpada a fost îndepărtată în procent de 99%, mai avem zone de acostament, dar care nu ridică probleme. SDN Târgu Jiu a mobilizat în fiecare zi mai multe districte care să monteze indicatoarele rutiere, pentru că am primit indicatoare noi. Foarte multe indicatoare au fost deteriorate din cauza vântului foarte puternic din timpul sezonului trecut, noi iarna le dăm jos, dar şi pe perioada de vară avem vânturi puternice care deteriorează indicatoarele rutiere, vor fi înlocuite”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Cristi Tudor.
Ce urmează
În perioada următoare, o comisie de specialişti va face verificări pe Transalpina, în vederea stabilirii datei şi condiţiilor de deschidere a circulaţiei rutiere pe acest sector montan.
„Deja SDN Târgu Jiu a făcut solicitare către DRDP Craiova, iar DRDP a făcut către CNAIR solicitare ca în zilele următoare să vină comisia de specialişti care să stabilească dacă se poate deschide şi cu ce dată şi, mai ales, în ce condiţii se va putea redeschide circulaţia rutieră. Facem un apel la conducătorii auto să nu intre pe acest sector de drum până când noi, în calitate de administrator al drumului public, împreună cu Poliţia Rutieră, nu vom anunţa că circulaţia se poate desfăşura şi în ce condiţii se poate desfăşura. A fost destul de greu, colegii noştri din districtul Rânca au tras tare care să reuşească să ajungă la această dată cu o posibilă deschidere, am avut zăpezi şi de peste patru metri pe anumite sectoare, a fost mult de muncă, s-a acţionat numai cu utilaje proprii, nu am folosit utilaje închiriate deloc pentru această activitate, suntem pregătiţi, vedem ce va decide comisia şi vom comunica în timp util”, a adăugat Cristi Tudor.
Lucrările de deszăpezire în vederea redeschiderii circulaţiei rutiere pe DN 67C Transalpina – sectorul montan Rânca – Obârşia Lotrului au început la jumătatea lunii aprilie.
Sursă: stiripesurse.ro
