Dinamo intră pe ultima sută de metri a duelului crucial cu FC Argeș din acest weekend. Profitând de pauza competițională, „câinii” și-au reglat tirul, dar și moralul. Alex Pop, vârful grupării din Ștefan cel Mare, a vorbit deschis despre obsesia pentru trofee, mizele de la mesele de Teqball și pasiunea periculoasă pentru Formula 1 care l-a lăsat, pentru o vreme, fără permis de conducere.
Pauza cauzată de meciurile echipei naționale a picat ca o mănușă pentru formația antrenată de Zeljko Kopic. După o serie de rezultate care au dat bătăi de cap fanilor, dinamoviștii au avut timp să analizeze unde s-a greșit.
„Cred că pentru oricine a venit bine pauza, pentru că a fost o perioadă destul de încărcată. Cu atât mai mult pentru noi cred că a venit și mai bine pauza asta. Să ne gândim un pic la ce a fost, să ne putem deconecta câteva zile, să ne odihnim și să începem iar treaba, să o luăm de la capăt”, a declarat Alex Pop.
Cupa, „scurtătura” spre Europa: „Aș sacrifica campionatul pentru ea”
Miza weekend-ului este clară: cele trei puncte cu FC Argeș, în meciul de sâmbătă. Totuși, atacantul „câinilor” recunoaște că ochii săi sunt țintiți spre un obiectiv mult mai palpabil: Cupa României.
El recunoaște deschis că ar sacrifica titlul de campion pentru gloria din Cupa României:
„Personal, da. Aș sacrifica campionatul pentru Cupa României pentru că este tot un loc de Europa în joc. Este tot un trofeu în joc și e o șansă mult mai reală și mai rapidă să atingi acest obiectiv. Mai sunt o semifinală și o finală până acolo. În campionat mai sunt multe meciuri”.
Mai mult, atacantul a oferit un răspuns care îi va unge pe suflet pe fanii dinamoviști. Pus să aleagă între a marca 20 de goluri pe plan personal, dar fără trofeu, sau a câștiga un titlu cu echipa fără nicio reușită personală, fotbalistul a fost categoric:
„Titlul cu Dinamo și zero goluri, fără îndoială. Știu că e un moment special și sunt niște trăiri speciale să câștigi un trofeu. Acum la seniori, fiind și la Dinamo, cu atât mai mult cred că se vor amplifica toate aceste trăiri”.
„Champions League” în vestiar: pariuri și orgolii la Teqball
La Săftica, deconectarea echipei în timpul antrenamentelor mai ușoare se face la masa de Teqball. Acolo, jucătorii au recreat universul fotbalistic european, cu ierarhii clare și mize care scot la iveală spiritul competitiv.
„E ca o joacă pentru noi. E și o competiție, pentru că facem mizele destul de mari. Se mai fac și pariuri. Avem și masa 1 Champions League, masa 2 Europa League, Conference League și așa mai departe. Și ne mai tachinăm din când în când care e la prima masă, care e la ultima, când câștigăm, când pierdem. Am fost la toate. Și de jos în sus și de sus în jos”, a dezvăluit Alex Pop.
Dinamovistul care se visa pilot de Formula 1: „Poliția m-a potolit!”
Dacă pe teren este un atacant calculat, în afara lui, Alex Pop are o slăbiciune pentru sporturile de viteză. Fan declarat al lui Lewis Hamilton, fotbalistul urmărește tot ce mișcă în Marele Circ, de la calificări până la serialele de pe Netflix. Totuși, încercările de a-l imita pe britanic pe drumurile publice i-au adus suspendarea dreptului de a conduce.
„Dacă nu era fotbalul, probabil că mi-ar fi plăcut să fiu pilot de Formula 1. Am fost Hamilton până mi-a luat permisul poliția pentru viteză și după aia m-am potolit. Acum nu mai sunt, acum sunt liniștit”, recunoaște cu sinceritate Pop, menționând că circuitul său preferat este legendarul Spa din Belgia.
„Dar dacă lăsăm sportul la o parte în general, nu știu exact ce mi-ar fi plăcut să fiu. Pentru că probabil aș fi putut să fiu ce vreau. Dacă mi-aș fi propus ceva, aș fi putut să ajung, dar e greu de spus acum, nu știu. Dacă m-aș fi dus pe partea asta de politic, de drept, sau pe medicină, IT, nu știu. Pentru că în momentul ăsta nimic nu mă face mai împlinit decât să joc fotbal”, a mai spus Alex Pop.
Sursă: stiripesurse.ro
