CEDO pune frână exprimării fără perdea: când procurorul „condamnă” la televizor înaintea judecătorului, se încalcă prezumția de nevinovăție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, în data de 22 ianuarie 2026, în cazul Kaya c. Belgiei, că un procuror din Belgia a violat prezumția de nevinovăție prin declarații făcute presei, într-o etapă a procedurii penale în care cauza era încă în apel. De asemenea, CEDO a identificat un viciu de imparțialitate în examinarea recursului, dat fiind că același judecător a participat la două etape diferite ale acelorași procese, ceea ce a generat îndoieli obiective cu privire la imparțialitate.

Prezumția de nevinovăție, din sala de judecată în spațiul public

Prezumția de nevinovăție este o noțiune fundamentală, nu doar o formulă simbolică introdusă la începutul procesului. În jurisprudența CEDO, aceasta acționează ca un mecanism de protecție împotriva caracterizării premature a unei persoane ca „vinovată” de către autorități. Statul are voie să formuleze acuzații, să inițieze procese și să adune probe, dar nu poate face declarații publice care să sugereze că verdictul este deja stabilit.

În legislația românească, acest principiu este clar stipulat în Codul de procedură penală, care afirmă că „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”. Această regulă se aplică nu doar instanței, ci și în comportamentul instituțiilor judiciare în comunicarea publică referitoare la dosare aflate în curs.

În cazul Kaya, problema nu constă în simplul fapt că mass-media a relatat informații, ci în faptul că un procuror, într-o funcție oficială, a transmis un mesaj care putea fi interpretat ca o validare publică a vinovăției înainte de finalizarea căilor de atac. Curtea a considerat că această derapare era suficient de gravă pentru a încălca garanțiile oferite de Convenție.

Ce a sancționat Curtea: când comunicarea acuzării produce o „condamnare” publică înaintea celei judiciare

După cum reiese din documentația oficială, CEDO a subliniat două aspecte esențiale în astfel de situații. Primul element este statutul vorbitorului (procurorul, ca reprezentant al acuzării), iar al doilea este momentul în care se fac declarațiile (când cauza este activă, în acest caz în apel). Impactul mesajului oficial nu afectează doar reputația persoanei acuzate, ci și atmosfera în care judecătorii și opinia publică analizează cazul.

În România, aceleași principii sunt reflectate în ghidurile de comunicare publică ale sistemului judiciar, care consideră prezumția de nevinovăție o valorare ce trebuie protejată cu strictețe în relația cu mass-media. Documentele indică necesitatea evitării încălcărilor unor valori fundamentale precum prezumția de nevinovăție și imparțialitatea în actul de justiție.

Provocarea apare atunci când mesajele oficiale se transformă de la „este acuzat că…” la „a comis” sau „este autorul”, sau când se transmit certitudini înainte de o sentință finală, chiar dacă se menționează existența căilor de atac.

Imparțialitatea: îndoiala obiectivă devine problemă de Convenție

Pe lângă încălcarea prezumției de nevinovăție, CEDO a subliniat și o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), din perspectiva imparțialității. Cazul a ridicat o întrebare clasică în cadrul standardelor impuse de CEDO, conform căreia nu este suficient ca judecătorul să fie imparțial „în conștiință”, ci este crucial ca procedura să nu lase loc unor îndoieli rezonabile.

În cazul Kaya, problema a fost legată de participarea unui judecător în două etape, atât la judecata de fond (în procesul care a dus la condamnare), cât și ulterior la examinarea recursului prin intermediul Curții de Casație. CEDO a concluzionat că o astfel de implicare poate genera îndoieli obiective justificate despre imparțialitate.

CEDO a accentuat că această participare „ar fi putut genera îndoieli obiective justificate” și „ar fi putut compromite imparțialitatea” instanței de control judiciar în examinarea recursului.

De ce contează pentru România: lecția despre limbaj, roluri și încredere publică

Pentru sistemul judiciar român, decizia în cazul Kaya are o importanță semnificativă nu doar ca precedent belgian, ci și ca un avertisment important cu privire la cultura comunicării publice în dosarele penale. În situațiile cu un impact public mare, presiunea de a comunica rapid este reală, însă standardul impus de Convenție subliniază că, atunci când comunicarea devine o „certificare publică” a vinovăției, statul încalcă articolul 6 § 2 din Convenție.

În același timp, orientările interne din România reflectă aceeași preocupare. Ghidul de comunicare în cadrul sistemului judiciar subliniază că orice comunicare cu publicul trebuie să evite perturbarea actului de justiție și să asigure valori precum prezumția de nevinovăție și imparțialitate. Regula fundamentală, stipulată în Codul de procedură penală, rămâne un reper care ar trebui să conducă utilizarea limbajului, care afirmă că nevinovăția se prezumă până la o hotărâre finală.