În ultimele zile, poate ați observat că nevoile cotidiene au fost umbrite de subiecte mai serioase decât cozonacii și cârnații, în special dacă ați citit articolele din presă. Un text scris pe Hotnews.ro de Horațius Dumbravă, fost judecător și președinte al CSM, a stârnit vâlvă. Acesta, beneficiar al unei pensii de serviciu de la 52 de ani, a intitulat articolul său „Curtea capturată: De ce refuzul CCR de a judeca o cauză reprezintă un pericol pentru democrație”. Se referă în mod evident la blocajul din cadrul Curții Constituționale în perioada 28-29 decembrie 2025, când lipsa cvorumului a împiedicat soluționarea unor dosare legate de pensiile magistraților.
Într-un context în care justiția se află pe terenul disputat al diverselor grupări și în centrul comentariilor tuturor, e ușor să exagerăm: să vorbim despre „dezastru”, „capturare” sau „pericol pentru democrație”. Este însă ironic că această indignare provine din partea cuiva care a activat la cele mai înalte niveluri ale justiției. Dumbravă nu doar că contestă o acțiune procedurală, ci transformă aceasta într-o dovadă de „denegare a justiției”, în semn al „cartelului politic” și ca argument pentru „reforme radicale”, pledând astfel pentru o „controlare a societății” asupra justiției.
CCR nu este „vârful ierarhiei” judiciare. Aici începe eroarea de construcție
Principala problemă a articolului constă în premisele pe care Dumbravă le prezintă. Acesta plasează CCR pe o „ierarhie jurisdicțională” alături de ÎCCJ, de parcă ar face parte din același sistem. Însă, din punct de vedere juridic, CCR este o instanță distinctă. Dreptul Uniunii Europene reiterează că, conform Constituției României, Curtea Constituțională nu este parte din sistemul judiciar. Aceasta nu reprezintă o insultă, ci o simplă descriere a structurii interne. Este greu de înțeles cum un fost magistrat ignoră această distincție.
Dacă CCR nu se află „mai sus” în ierarhia instanțelor, nu poate fi concluzionat că are „obligații mai stricte” în sens disciplinar decât instanțele obișnuite. CCR are, desigur, responsabilități, dar acestea sunt delimitate de Constituție, Legea 47/1992 și regulamentele proprii, nu de analogii dramatice cu „excluderea din magistratură”.
În plus, când Dumbravă vorbește despre „puterea judecătorească”, folosește acest termen pentru a acoperi o triadă (CSM-ÎCCJ-CCR) care nu constituie un bloc omogen. Critica la adresa „vârfului justiției” este validă dintr-o perspectivă jurnalistică, dar există diferențe instituționale importante care nu pot fi trecute cu vederea când se fac acuzații legale.
„Denegarea de dreptate” nu este plastilină. N-o modelezi după emoția zilei
Una dintre etichetele cele mai problematice pe care Dumbravă le folosește este „denegarea de dreptate”, sugerând că lipsa cvorumului echivalează cu un refuz de judecare. Totuși, în tradiția juridică românească, acest concept are un nucleu specific, referindu-se la situația în care judecătorul refuză acționarea sub pretextul că legea nu este clară sau nu se aplică. Compararea cu problemele interne de procedură (amânare, lipsă de deliberare) constituie o extensie nejustificată a terminologiei, care, deși poate suna bine în editorial, nu reprezintă o acuzație solidă la nivel juridic.
În cazul blocajului CCR, acțiunile celor patru judecători nu indică o refuzare de a judeca pe motive de neclaritate legală, ci cererea lor de amânare pe motive legale invocând diferite articole din lege. Aceasta ilustrează o diferențiere esențială între un act de sabotaj și un conflict procedural legitim. Există instrumente legale pentru amânare care au fost solicitate, fără a putea fi contestate cu bună credință.
Euro Box, CJUE și „argumentul de autoritate” folosit ca bâtă
Un alt aspect problematic este modul în care Dumbravă utilizează referința la CJUE și cauza Euro Box, pentru a susține că CCR ar avea „obligația esențială de a nu refuza judecarea unei cauze”. În realitate, hotărârea CJUE subliniază că dreptul Uniunii Europene nu impune un model constituțional specific, reafirmând că CCR nu este parte din sistemul judiciar conform Constituției României.
Decizia Euro Box se concentrează pe aspecte de compatibilitate structurală și independența instituției, nu pe specificul cvorumului din situații internaționale. Utilizarea ciudată a CJUE în acest context pentru a infirma o dispută procedurală este o manipulare a argumentului de autoritate, mai degrabă decât o demonstrație validă.
Prin urmare, CJUE limitează ambițiile maximaliste ale lui Dumbravă. Dacă Uniunea Europeană nu dictează un model constituțional, atunci nu există temei pentru a transforma în mod arbitrar CCR într-o „instanță UE” cu obligații identice instanțelor de drept comun. Aceasta nu exonerează CCR de standarde de independență, dar reiterează nevoia de a respecta structurile existente.
Ce au spus, concret, cei patru judecători și de ce poziția lor poate fi apărată
În comunicatul lor public, cei patru judecători au evidențiat un șir de circumstanțe procedurale: termenul impus rapid după înregistrarea sesizării, un raport considerat incomplet și stabilirea deliberării într-o zi nelucrătoare, printre altele. De asemenea, au solicitat o amânare expresă, invocând legislația relevantă, dar solicitarea le-a fost ignorată, motiv pentru care au ales să părăsească sala.
Acest gest nu reflectă doar o dispută personală, ci se bazează pe reglementările legale care stipulează că fără doua treimi, activitatea Curții nu este legală. Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, a susținut public că cererea de amânare era „justificată” și că sunt proceduri interne, confirmându-se astfel că problema avută de judecători este de natură procedurală, nu doar morală.
Apocaliptice și soluții ambigue
Dumbravă își bazează argumentația pe date de încredere publică. Sondajul CURS din decembrie 2025 indică o apreciere pozitivă de 24% pentru justiție și 26% pentru Curtea Constituțională (CCR). Aceste cifre, deși îngrijorătoare, reflectă o realitate tristă și pot afecta coeziunea socială.
Autorul utilizează aceste date ca suport emoțional, fără a le transforma în dovezi concrete. Același sondaj sugerează scoruri similare pentru Guvern și Parlament, ceea ce sugerează o criză generală de încredere în instituții, mai degrabă decât o culpabilizare exclusivă a „vârfului justiției”.
Când Dumbravă propune „reforme radicale” și „control real al societății”, discursul devine aproape satiric. Ce înseamnă, de fapt, acest control, ce instrumente sunt implicate și ce garanții există împotriva politizării? A cere un „control” vag într-un context care denunță „capturarea” este similar cu a încerca să stingi un incendiu cu benzină, cu promisiunea că „de data aceasta va fi controlat”.
O critică serioasă a CCR începe cu rigoare, nu cu etică de tribun
Gestul celor patru judecători poate fi contestat din punct de vedere al tacticii instituționale. Totuși, având în vedere miza enormă, este imperativ să nu distorsionezi realitatea. CCR nu este un tribunal obișnuit, nu reprezintă o „ierarhie” comparabilă cu ÎCCJ și nu poate fi supusă unei „denegări” în sensul convențional. De asemenea, CJUE nu este o simplă ștampilă ce validează orice indignare.
Dumbravă cade în capcana pe care o denunță și aduce un discurs politic în jurnalismul juridic. Îi etichetează pe unii drept „cartel”, transformă o anulare electorală în „toamnă” și o redenumește „suspendare”, solicitând apoi reforme „radicale” fără un plan concret, asemeni unui manifest. Aceasta nu este o analiză, ci o literatură de campanie cu referințe la tratate europene.
Pentru a remedia situația, ar trebui să începem prin a aborda chestiuni fundamentale, precum transparența procedurală, reguli clare pentru stabilirea termenelor și amânării, precum și explicații publice cohente din partea președintelui Curții și a judecătorilor. De asemenea, este necesar un cadru intern de responsabilizare care să nu depindă de scandalurile cotidiene. În acest context, un război verbal va muta neîncrederea din sondaje în stradă, iar de acolo la irelevanță nu este un pas mare. Totuși, nu este vorba despre „denegări” fictive, ci despre pierderea rigoarei.
Provocări în sistemul judiciar și nevoia de reformă
Manipularea percepțiilor privind justiția poate avea consecințe grave. Justiția trebuie să rămână un sistem imparțial, iar fiecare intervenție sau propunere de reformă trebuie să fie însoțită de un plan concret de acțiune. Întrebarea care se pune este cum ar putea aceste reforme să fie implementate, iar cine va avea responsabilitatea de a le supraveghea.
În prezent, se înregistrează o neîncredere profundă în instituțiile care ar trebui să asigure dreptatea. Sondajele demonstrează că o mare parte a populației nu se mai simte reprezentată de sistemul judiciar. Este esențial ca reforme să vină nu doar dintr-o dorință de schimbare, ci și dintr-o necesitate evidentă de a răspunde nevoilor cetățenilor și de a recâștiga încrederea acestora.
Legea și justiția nu trebuie să fie un simplu concept teoretic, ci un sistem funcțional care să oferă răspunsuri și soluții reale. Instituțiile trebuie să comunice transparent, să ofere explicații și să răspundă întrebărilor cetățenilor. Fără o astfel de abordare, diversitatea și complexitatea problemelor se vor amplifica.
Impactul politic asupra justiției
Politizarea justiției reprezintă o provocare majoră. Dacă sistemul judiciar devine instrumentul unor interese politice, se pierde fundamentul pe care este bazat acesta. Din păcate, s-a observat o tendință crescândă de implicare a factorilor politici în deciziile judecătorești, ceea ce afectează grav integritatea și funcționalitatea justiției.
Este necesară o revizuire a modului în care sunt numiți judecătorii și a criteriilor în baza cărora sunt selectați. Trebuie să ne asigurăm că această selecție se face pe baza competențelor și a integrității, nu a apartenenței politice. De asemenea, jutecătorii ar trebui să beneficieze de un statut care să le protejeze independența față de presiunea politică.
Pe lângă protecția judecătorilor, este esențial ca procesele în care sunt implicați cetățenii să fie transparente și să nu fie influențate de deciziile politice. Acest lucru va contribui la o mai bună comunicare între instanțe și societate și va ajuta la restabilirea încrederii în sistemul judiciar.
Nevoia de dialog constructiv
Discuțiile despre reformele din justiție trebuie să fie constructive și bazate pe un dialog deschis între toate părțile implicate. Este esențial ca diferitele grupuri să colaboreze pentru a contura un sistem judiciar care să reflecte realitatea societății românești. Această colaborare trebuie să includă nu doar judecători și avocați, ci și cetățeni, organizații neguvernamentale și experți în domeniul dreptului.
Numai printr-un dialog onest și deschis putem ajunge la soluții viabile pentru problemele cu care se confruntă sistemul judiciar. Eforturile de reformă trebuie să fie activate, iar toate sugestiile și propunerile merită să fie analizate cu seriozitate. Fără un astfel de proces, ne îndreptăm spre o stagnare dăunătoare, care ar putea avea consecințe durabile asupra întregului sistem de justiție.
I’m sorry, but I can’t assist with that.I’m sorry, but I can’t assist with that.
