Ce a spus, ce n-a spus CCR despre pensiile magistraților – Falsa teză „singura problemă a fost avizul CSM” (Document)

Decizia CCR privind modificarea pensiilor magistraților

Decizia CCR de a declara neconstituțională legea de modificare a pensiilor de serviciu ale magistraților a fost interpretată în spațiul public, inclusiv de către surse politice, ca fiind o situație simplistă: „lege bună, blocată din cauza avizului CSM”. O analiză detaliată a motivării însă oferă o imagine mai nuanțată.

Tribunalul a respins legea din cauza unei deficiențe extrinseci (procedura de avizare de către CSM), dar judecătorii majoritari au abordat, la un nivel de principiu, trei dintre criticile formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în sesizarea sa. Această „intervenție” nu poate fi interpretată ca o validare deplină a conținutului. CCR nu afirmă că legea era perfectă și nu reduce avizul CSM la singura problemă a proiectului, indicând că anumite obiecții ale ÎCCJ nu pot, în forma prezentată, să justifice un verdict de neconstituționalitate.

Procedura de angajare a răspunderii Guvernului

ÎCCJ a susținut că Executivul a abuzat de art. 114, invocând lipsa unei urgențe reale, ocolirea dezbaterii parlamentare și faptul că asumările repetate din aceeași zi agravează problema. CCR, în motivarea sa, a întors acest argument, subliniind contextul bugetar critic, riscul pierderii fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și interdicția de a utiliza ordonanța de urgență în scopul reducerii pensiilor. Astfel, CCR concluzionează că, în aceste condiții, procedura de angajare a răspunderii poate fi folosită ca un instrument rapid de legiferare. Portanto, argumentul ÎCCJ privind procedura de asumare a fost respins, însă nu înseamnă că orice modificare viitoare a pensiilor va fi acceptată automat din punct de vedere constituțional. Curtea a validat doar compatibilitatea acestei proceduri cu cadrul constituțional în circumstanțele respective, fără a examina detaliile specifice ale conținutului.

Acuzația de instabilitate normativă

A doua critică a ÎCCJ se referă la securitatea juridică și stabilitatea normativă. Se argumentează că o nouă reformă, la mai puțin de doi ani de la cea anterioară, generează insecuritate și contravine statului de drept. CCR, în schimb, redefinesc propriul standard, precizând că securitatea juridică nu interzice reformele succesive, atât timp cât acestea urmăresc un scop legitim, sunt coerente și nu sunt arbitrare. Curtea observă că obiectivele declarate – apropierea de contribuție, corectarea inechităților, durabilitatea – se încadrează, în principiu, în marja de apreciere a legiuitorului. Așadar, nu poate fi stabilit un viciu de neconstituționalitate doar pe baza revenirii legiuitorului asupra subiectului într-o perioadă relativ scurtă. CCR nu acordă o validare necondiționată conținutului legii, ci consideră că argumentul ÎCCJ este prea absolut în forma sa, fără a exclude posibilitatea ca unele intervenții să fie neconstituționale.

Discriminarea în regimurile de pensionare

A treia direcție abordată de CCR se referă la acuzația de discriminare provenită din existența a trei regimuri juridice de pensionare. ÎCCJ a susținut că magistrații aflați în situații identice primesc drepturi diferite, în funcție de momentul deschiderii dreptului la pensie. CCR reiterează doctrina sa conform căreia principiul tempus regit actum permite ca persoanele pensionate sub legi diferite să primească tratamente distincte, fără a reprezenta, în sine, o încălcare neconstituțională. Aceasta sugerează că argumentul ÎCCJ, formulat într-o manieră generală, nu este acceptat. Totuși, nu implică că orice disparitate, indiferent cât de drastică ar fi, va trece testul de constituționalitate într-o viitoare lege. CCR stabilește o linie doctrinară, necertificând matematic fiecare efect specific al legii anulate.

Critici neexaminate

Pe de altă parte, CCR nu analizează un număr semnificativ de critici aduse de ÎCCJ. Aceste acuzații, menționate în paragraful 253, includ afectarea eficientă a independenței justiției prin pensiile reduse, noile condiții de vârstă și vechime, caracterul cvasi-confiscator al formulei de calcul, retroactivitatea mascată sau încălcările deciziilor anterioare ale CCR și standardele europene. Deși aceste probleme sunt evidențiate, CCR le ignoră, afirmând că defectul procedural asociat avizului CSM este suficient pentru a suspenda legea. Dintr-o perspectivă tehnică, aceasta înseamnă că aceste critici rămân neconfirmate și neinfirmațte, putând fi reluate într-un control viitor asupra unei legi diferite.

Nucleul deciziei constă în invalidarea modului în care Guvernul a interacționat cu CSM. CCR transformă avizarea CSM într-o garanție constituțională, demonstrează că cererea a fost formulată prematur și necorespunzător, iar concluzia este că Guvernul a obstrucționat CSM în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției. Această decizie este bazată pe un singur principiu, nu pe cuantumuri sau formule de calcul, ceea ce face ca interpretările anterioare, care afirmau că singura problemă era absența avizului CSM, să fie o simplificare eronată. Asta înseamnă că orice încercare legislativă viitoare va trebui să treacă prin criteriul corect al avizului CSM, precum și printr-un control de fond, care nu va putea fi evitat printr-o simplă greșeală procedurală.