Prima pagină » Protest în sistemul medico-legal: Angajații acuză subfinanțări

Protest în sistemul medico-legal: Angajații acuză subfinanțări

by Salut Timisoara
0 comments



Medicii legişti şi personalul din institutele şi serviciile de medicină legală din întreaga ţară vor protesta, joi, împotriva subfinanţării cronice a sistemului, precizează un comunicat de presă al Sindicatului Medicilor Legişti din România remis Agerpres.

„Acest protest este un semnal de alarmă privind o realitate ignorată sistematic de decidenţi: probaţiunea medico-legală este indispensabilă actului de justiţie. Fără expertiza medico-legală, anchetele penale stagnează, procesele se amână, iar drepturile cetăţenilor – deopotrivă victime şi acuzaţi – sunt grav afectate”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii sindicatului consideră că, prin subfinanţarea cronică şi excluderea sistemului medico-legal din priorităţile bugetare, decidenţii nu reduc cheltuieli administrative, ci blochează însuşi sistemul de justiţie.

Aceştia susţin că medicina legală nu este o cheltuială administrativă marginală, ci o componentă esenţială a probatoriului fără de care înfăptuirea justiţiei este imposibilă.

„Reţeaua medico-legală îşi exprimă protestul faţă de prevederile inechitabile şi profund defavorizante ale OUG nr. 7/2026, cu impact asupra sistemului medico-legal prin finanţarea şi salarizarea discriminatorii ale medicinei legale, atât faţă de celelalte specialităţi medicale, dar chiar şi în cadrul reţelei”, se mai arată în comunicatul de presă.

Angajaţii din sistemul de medicină legală consideră că prevederile proiectului legii-cadru a salarizării unice nu reflectă specificul, riscurile, responsabilităţile, incompatibilităţile şi caracterul indispensabil al activităţii medico-legale.

Aceştia denunţă lipsa unei evaluări individualizate şi corecte a medicinei legale, ca specialitate aflată simultan la interfaţa dintre sistemul de sănătate şi sistemul judiciar, dar şi abandonul instituţional şi lipsa oricărui răspuns la solicitările repetate adresate factorilor de decizie.

O altă nemulţumire o reprezintă subfinanţarea cronică a institutelor şi serviciilor de medicină legală, dar şi presiunea de a livra rezultate în termene tot mai scurte, în absenţa resurselor necesare.

„Solicităm Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Sănătăţii deschiderea unui dialog real, corectarea de urgenţă a prevederilor discriminatorii din OUG nr. 7/2026 şi ale proiectului legii-cadru a salarizării şi asigurarea unei finanţări care să permită reţelei medico-legale să îşi îndeplinească rolul constituţional în slujba justiţiei şi a sistemului de sănătate. Continuarea ignorării acestor probleme va însemna, inevitabil, o degradare a calităţii şi a celerităţii actului de justiţie în detrimentul tuturor cetăţenilor”, subliniază reprezentanţii Sindicatului Medicilor Legişti din România în comunicatul menţionat.

Protestul se va desfăşura joi, în intervalul orar 10:00 – 12:00, în incinta instituţiilor medico-legale.

Pe toată durata acestuia, va fi asigurată doar activitatea medico-legală ce reprezintă urgenţe medico-judiciare.





Sursă: stiripesurse.ro

You may also like

Leave a Comment